Acest curs experimental reprezintă un sistem suport inteligent care va facilita o învățare personalizată prin oferirea de sarcini individuale și feedback instant adaptativ, contribuind la dezvoltarea competențelor matematice ale fiecărui elev.

Obiective: 

  • Motivația elevilor: Elevii care folosesc SSI vor prezenta o motivație crescută pentru studiul matematicii datorită experienței  de învățare personalizate și interactive, completate de feedback adaptativ în timp real și jocuri edcaționale.
  • Reducerea volumului de lucru administrativ pentru profesori prin automatizarea evaluărilor și ajustarea sarcinilor de învățare, permițându-le acestora să dedice mai mult timp activităților didactice și de planificare.
  • Sprijin pentru managementul educațional prin generarea de rapoarte detaliate și monitorizarea progresului fiecărui elev, oferind o soluție scalabilă și eficientă pentru personalizarea instruirii la nivel gimnazial.

    Prima etapă de experimentare practică a vizat tema „Figuri geometrice în plan”, inclusă în curriculumul național din Republica Moldova pentru clasa a X-a, respectiv în programa școlară românească pentru clasa a VII-a, reprezentând o zonă de convergență tematică ideală pentru implementarea transnațională a testelor digitale standardizate. Această temă a fost selectată strategic datorită caracterului său fundamental în formarea competențelor geometrice de bază și a potențialului său didactic ridicat pentru parametrizarea itemilor în pluginul STACK.

    Activitățile experimentale au fost structurate în jurul ultimei unități de învățare din semestrul II, cuprinzând recapitulare, completări și aplicabilitate practică a conceptelor geometrice esențiale.

Autor: BRĂNOAEA Gabriela-Cristina